Ziua în care dorința a ars prin mine

Focul din mine – despre dorință, piele și lumină

Uneori, dorința nu vine ca un gând, ci ca o arsură. Un foc mut, care urcă din vintre până în gât, formând acolo un nod straniu, ca o emoție care nu vrea să fie rostită, doar simțită.

Când m-a atins, n-am mai fost doar femeie. Am devenit carne vie, nerv dezgolit, poezie respirată între două spaime dulci. Respirația mea a devenit tremur. Iar acolo, jos, în taina corpului meu, s-a deschis poarta. Nu o poartă spre păcat, ci spre adevăr. Adevărul că unele lucruri nu se spun, ci se trăiesc.

L-am simțit adânc, nu doar fizic, ci în ceea ce Jung ar fi numit „umbra mea iubită”. L-am dorit nu doar să mă atingă, ci să mă pătrundă, să mă vadă, să mă ia, să mă reconstituie din bucățile mele uitate.

Și când am ajuns, acolo, în acel vârf de foc și gol m-am născut din nou. Orgasmul nu a fost doar descărcare, ci creație. A aprins în mine o lumină nouă, ca o revelație.

Am uitat tot. Și exact în acea uitare, m-am regăsit.

Pentru mine, sexul nu este doar trup. Este act simbolic, întâlnire, transformare. O poartă spre inconștient, spre viață, spre sine.

Sexualitatea, în forma ei conștientă, este mult mai mult decât un act fizic. Este o călătorie spre sine, o oglindă a umbrelor și dorințelor noastre cele mai profunde. În sexterapie, lucrăm tocmai cu acest spațiu sacru unde trupul, emoția și psihicul se întâlnesc, se contorsionează, se vindecă.

Pentru mine, dorința nu este ceva de care să ne rușinăm, ci o energie vitală, creatoare, care merită ascultată. Uneori, cea mai profundă transformare începe în acel moment de uitare când, prin atingere, devenim cine suntem cu adevărat.

Și tu? Când ai simțit că trupul tău ți-a spus un adevăr pe care cuvintele nu l-ar fi putut rosti?

Te invit să împărtășești, să reflectezi sau să taci conștient. Pentru că uneori, tăcerea e limbajul dorinței profunde.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir