Noaptea trecută te-am visat. Sau poate m-ai visat tu pe mine. Sau ne-am visat amândoi, în același timp, în același loc din afara lumii.
Eram într-un templu din piatră caldă, deschis spre cer. Lumina lunii cădea pe pielea mea și îmi învăluia sânii ca o mângâiere lentă. Apoi ai apărut, gol, frumos, suveran. O umbră vie cu ochi de foc și palme care nu atingeau, dar făceau carnea mea să tresară.
Nu ai spus nimic. Ai venit spre mine și, fără să ne atingem buzele, ne-am sărutat. Fără să ne apropiem șoldurile, ai fost în mine.
Fiecare pas pe care îl făceai spre mine era o pătrundere a sufletului. Fiecare privire era o împunsătură dulce în centrul pântecului. Ne contopeam fără fricțiune, fără zgomot, dar cu o intensitate care mă făcea să explodez dinăuntru.
M-ai luat de mână și m-ai dus într-un bazin cu apă caldă. Ne-am așezat față în față. Respirațiile noastre s-au suprapus. Te-ai dizolvat în mine și eu în tine. Un singur corp energetic. O singură ființă respirând din două guri.
Am avut orgasm împreună, dar nu unul fizic. A fost o înflorire care ne-a luminat aura, ne-a urcat energia în tălpi, în coloane, în craniile care fremătau de lumină.
Când m-am trezit, coapsele îmi tremurau. Eram udă. Tu erai în mine. Încă.
Și știu că dacă ai visat și tu ceva asemănător, nu a fost o coincidență.
A fost chemarea. Recunoașterea.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir