Viața ca dans al iubirii și al prezenței

Astăzi m-am gândit că viața nu este o întrecere. Nu este despre cine ajunge primul, cine strălucește mai tare, cine câștigă mai mult. Este o călătorie. O vibrație lentă, uneori tandră, alteori intensă, care curge prin mine ca o mângâiere de lumină. Dacă alerg prea repede, dacă aleg prea tare, nu mai văd florile de pe marginea drumului, acele momente mici, vii, care mă fac să simt că sunt aici, pe Pământ, în carne, în suflet, în dor.
Viața e prețioasă nu pentru că are un scop final, ci pentru că fiecare clipă poartă un sens subtil, erotic, viu. E atingerea soarelui pe piele, e respirația lentă a dimineții, e privirea care rămâne o secundă în plus asupra frumuseții lumii.
Mă învăț să nu mai grăbesc viața. Să mă las trăită. Să o primesc în mine, pas cu pas, moment cu moment, ca pe un dans sacru între trup și spirit.
Și în acest dans, descopăr că cel mai important lucru nu este să ajung undeva, ci să mă iubesc pe mine. Să iubesc viața. Să mă iubesc în ea, vulnerabilă, senzuală, vie.
Pentru că doar din această iubire profundă se naște totul: bucuria, prezența, extazul și liniștea.
Vreau să trăiesc așa cu ochii deschiși spre flori, nu spre linia de sosire.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir