Vârsta este o minciună.
Sau, poate mai bine spus, este doar o poveste pe care am învățat să o credem.
Ne spun că îmbătrânim în fiecare an. Că la fiecare lumânare se mai stinge ceva din noi. Că timpul ne fură frumusețea, dorința, puterea și libertatea.
Dar dacă nu timpul ne îmbătrânește?
Dacă ne îmbătrânește felul în care vorbim despre timp?
Ne-am obișnuit să ne numărăm viața în ani, de parcă sufletul ar purta calendar, iar pielea ar ține contabilitatea existenței. În fiecare aniversare spunem…am mai făcut un an. Ca și cum am adăugat ceva greu pe umeri. Ca și cum fiecare cifră ar fi o condamnare.
Și totuși... te-ai născut o singură dată.
Nu de treizeci de ori. Nu de patruzeci de ori. Nu de șaizeci de ori.
Nașterea este unică. Restul sunt rotațiile Pământului în jurul Soarelui.
Noi nu sărbătorim o nouă naștere. Sărbătorim faptul că încă existăm.
Poate de aceea nu mi-au plăcut niciodată zilele de naștere. Pentru că, undeva în inconștient, simțeam că societatea îmi cere să accept o identitate care nu mă reprezintă: aceea de om care se îndepărtează de tinerețe.
Dar corpul spune altceva.
Celulele mor și se nasc. Pielea se reînnoiește. Intestinul își schimbă complet învelișul în câteva zile. Oasele se remodelează. Creierul creează conexiuni noi. Nu toate țesuturile se regenerează complet în același ritm, însă organismul este într-o permanentă transformare.
Nu suntem aceeași materie cu care ne-am născut.
Suntem un proces.
Iar psihicul are o putere extraordinară asupra felului în care trăim această transformare. Cercetările arată că felul în care oamenii privesc îmbătrânirea influențează sănătatea, nivelul de stres și chiar longevitatea. Nu înseamnă că putem opri timpul prin simpla gândire pozitivă. Înseamnă însă că povestea pe care ne-o spunem despre timp schimbă felul în care îl locuim.
Din perspectivă psihanalitică, frica de îmbătrânire este rareori despre riduri.
Este despre moarte.
Despre pierdere.
Despre ideea că, într-o zi, nu vom mai fi doriți, văzuți, atinși sau iubiți.
De aceea ne agățăm atât de disperat de vârstă. Pentru că am confundat tinerețea cu valoarea.
Dar energia erotică nu are certificat de naștere.
Ea nu se măsoară în ani.
Se măsoară în curiozitate.
În felul în care privești lumea.
În felul în care îți locuiești corpul.
În capacitatea de a simți pielea atinsă de soare, de apă, de vânt și de iubire.
Erotismul autentic nu aparține vârstei. Aparține prezenței.
Există oameni de douăzeci de ani care sunt deja bătrâni, pentru că nu mai visează.
Și există oameni de șaptezeci care pășesc prin viață cu ochii aprinși, pentru că încă se îndrăgostesc de fiecare dimineață.
Adevărata aniversare nu este ziua în care ai venit pe lume.
Este ziua în care alegi din nou să te naști în propria viață.
Ziua în care renunți la rușine.
La frică.
La poveștile despre „prea târziu”.
La ideea că iubirea, dorința și frumusețea au termen de expirare.
Aceasta este singura tinerețe care nu poate fi furată.
Nu cea a pielii.
Ci cea a sufletului care refuză să înceteze să se nască.
Și poate că, data viitoare când va veni ziua mea de naștere, nu voi spune… am îmbătrânit cu un an.
Voi spune… astăzi aleg să mă nasc din nou în mine.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir