Timpul nu curge. Noi curgem prin el
Există o imagine care mă fascinează.
La polul nord al lui Saturn există un hexagon aproape perfect, o furtună care persistă de zeci de ani și pe care știința încă încearcă să o înțeleagă. În același timp, mii de ani înainte ca telescoapele să existe, oamenii priveau aceeași planetă și o numeau stăpâna timpului. O coincidență? Poate. Un simbol? Cu siguranță.
Pentru psihic, simbolurile sunt uneori mai importante decât explicațiile.
Hexagonul este forma ordinii. A limitelor. A structurii. A repetiției. Este spațiul în care timpul poate fi măsurat, împărțit, controlat. Calendarul. Ceasul. Programul. Corpul care îmbătrânește. Pielea care se schimbă. Oasele care poartă povestea fiecărui an.
Dar sufletul...
Sufletul nu știe să citească ora.
În terapie am întâlnit oameni care aveau treizeci de ani și plângeau ca niște copii de cinci. Am întâlnit oameni de șaptezeci de ani care se îndrăgosteau cu aceeași uimire ca la șaisprezece. Inconștientul nu folosește calendarul. El păstrează emoțiile vii, până când cineva are curajul să le privească.
Adevărata noastră luptă nu este cu timpul, ci cu iluzia că trebuie să trăim în forma lui.
De mici învățăm să ne încadrăm.
La ora asta te trezești. La ora asta mănânci. La vârsta asta termini facultatea. La vârsta asta te căsătorești. La vârsta asta faci copii. La vârsta asta încetezi să mai visezi.
Un hexagon invizibil în jurul vieții.
Și totuși, energia vieții nu este hexagonală.
Ea curge.
Este rotundă precum respirația. Precum ciclurile naturii. Precum pulsul. Precum orgasmul, care suspendă pentru câteva clipe percepția timpului. În acele momente nu există ieri și nici mâine. Există doar prezentul care se dilată până când devine infinit.
Poate de aceea sexualitatea autentică este atât de transformatoare.
Nu pentru că oferă plăcere.
Ci pentru că, pentru câteva clipe, ne eliberează din dictatura ceasului.
Nu mai suntem productivi. Nu mai suntem eficienți. Nu mai suntem obligați să demonstrăm nimic.
Suntem.
Iar în acel „suntem” apare cea mai profundă formă de libertate.
Poate că „a gândi în afara cutiei” nu înseamnă doar a fi creativ.
Poate înseamnă a ieși din propriul nostru hexagon interior. Din credințele rigide despre cine ar trebui să fim, cât ar trebui să iubim, cât ar trebui să câștigăm, cât ar trebui să dorim și cât timp credem că mai avem.
Corpul îmbătrânește.
Dar dorința de a fi viu nu are vârstă.
Iubirea nu are fus orar.
Iar energia erotică nu întreabă niciodată cât este ceasul.
Timpul nu este un dușman.
Este doar o formă prin care universul ne amintește că fiecare clipă este suficient de prețioasă încât să fie trăită pe deplin.
Iar adevărata maturitate nu înseamnă să alergi mai repede prin timp, ci să ai curajul să te oprești, să-ți asculți corpul, să-ți privești sufletul și să simți că, dincolo de toate calendarele lumii, există un spațiu în care nu ești nici prea devreme, nici prea târziu.
Ești exact atunci când ai curajul să fii viu.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir