Sinapsa dorinței
— Te simt înainte să te ating, șoptește Neuronul senzorial, vibrând ușor pe marginea unei idei.
— Nu m-ai atins încă… și totuși m-ai activat, răspunde Neuronul emoțional, lăsând un impuls să-i tremure membrana.
— E doar un semnal… sau e dorință?
— E ambele. La mine, totul devine trăire.
O pauză electrică. Un spațiu dintre doi neuroni care nu e gol, ci încărcat.
— Mă apropii…
— Știu. Îți simt potențialul de acțiune crescând.
— Dacă sar? Dacă trec sinapsa?
— Atunci nu vei mai fi doar tu. Vei fi noi.
Impulsul ezită o fracțiune de secundă, acea eternitate microscopică în care se decide dacă ceva rămâne gând… sau devine experiență.
— Mi-e teamă că mă voi pierde în tine.
— Sau poate te vei regăsi… mai intens.
Și atunci, fără zgomot, fără martori, doar cu o descărcare fină transmiterea are loc.
— Ai simțit?
— Nu doar am simțit… m-am transformat.
— Asta suntem noi, spune primul.
— O rețea de dorințe care învață să se atingă fără să se distrugă.
Și undeva, în tăcerea creierului, o nouă conexiune se formează, nu din necesitate, ci dintr-o curiozitate aproape intimă.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir