Sărutul ca Destin

Când îmi las buzele pe ale lui, nu fac doar un gest omenesc, ci ating un prag al ființei mele. În sărutul nostru nu e doar pasiune, ci și un fel de cunoaștere tainică, arhaică, pe care cuvintele nu o pot prinde. Simt că mă întorc la origini, acolo unde Erosul și Thanatosul se ating, unde dorința și teama de pierdere dansează împreună.
Îl sărut și parcă îi transmit mai mult decât iubire: îi dau copilăria mea, rănile mele, visele mele ascunse. Buzele lui primesc și răspund, iar în acea reciprocitate simt că se scrie o poveste care ne depășește. Nu mai suntem doar doi, suntem memoria tuturor săruturilor care au fost înainte de noi, și prefigurarea celor ce vor veni.
În mine, sărutul devine punte între trup și suflet. E o rugăciune erotică, în care nu mă rog la un Dumnezeu îndepărtat, ci la Dumnezeul din noi, cel care se revelează când destinele se ating. În clipa aceea nu există „eu” și „el”, ci doar un singur „noi”, respirând printr-un schimb de viață.
Când îl sărut, îmi dau seama că nu vreau să fie un simplu joc al pasiunii, ci o pecete a destinului. Vreau ca buzele noastre să rămână unite dincolo de carne, să scriem prin ele legământul nevăzut: că golul omenirii nu mai există, atâta timp cât doi oameni aleg să se întâlnească și să se recunoască printr-un sărut.

…când buzele lui ating buzele mele, simt mai întâi că timpul se dilată. Carnea mea tresare, inima își schimbă ritmul și respirația devine mai grea, ca și cum întreg corpul ar ști că intră într-un ritual. Limba lui caută a mea, și în acea alunecare simt nu doar plăcere, ci și o explorare, o pătrundere subtilă a ființei mele.
Fiecare sărut îmi reactivează amintiri uitate: mângâierile lipsă din copilărie, dorințele reprimate din adolescență, fanteziile ascunse pe care nu le-am mărturisit nimănui. El le trezește, și în trezirea lor nu simt rușine, ci vindecare.
Sărutul devine pentru mine un arhetip al fuziunii: două jumătăți care se caută, două energii care se încarcă reciproc. Este eros și este rugăciune. Este animalic și sacru deopotrivă. Îl simt în buze, în pântec, în coloană, ca și cum energia lui ar coborî și ar urca în mine, topind frici, aprinzând dorințe.
Îmi dau seama că nu există sărut „neimportant”. Fiecare este o pecete, un act prin care aleg să fiu văzută și să văd. În sărutul cu el, viitorul meu soț, nu caut doar plăcere, ci confirmarea că suntem doi destinați să se regăsească, să se vindece și să se creeze împreună.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir