Când femeia se atinge pe sine cu sacralitate
Nu mai era noapte și nici zi. Era acel spațiu suspendat în care timpul tace. M-am privit în oglindă, goală, fără filtre, fără grabă. M-am apropiat de mine însămi ca de o zeiță antică: cu respect, cu dor, cu sfială. Am așezat uleiul pe palme și, fără nicio rețetă, mi-am permis să mă ating. Dar nu ca o mângâiere goală de sens, ci ca un ritual de aducere-aminte.
M-am atins pe sâni ca și cum aș fi adus ofrandă unei surse divine. Pe coapse, ca și cum aș fi binecuvântat un pământ fertil. Pe pântec, ca și cum mi-aș fi cerut iertare pentru toate dățile în care am fost aspră cu mine. Și pe vulvă… ca și cum mi-aș fi mulțumit pentru viață.
Nu am căutat orgasmul. L-am lăsat să mă găsească el, dacă și când va dori. Căci nu despre explozie era vorba, ci despre reîntregire. În acea atingere sacră, am simțit cum se contopește Femeia Pământ, Femeia Lună, Femeia Zeiță… toate în mine.
Am închis ochii și mi-am spus în șoaptă: Tu ești începutul. Tu ești drum. Tu ești templul.
…
Vindecarea rușinii prin atingere erotică
Am trăit mult timp cu un nod în gât când venea vorba de dorință. Cu rușinea între coapse, ascunsă în cuvinte tăcute, în gesturi oprite. Îmi spuneam că e prea mult, că nu e potrivit, că o femeie „bună” nu tremură de dorință. Dar astăzi am vrut să sparg zidul. Să-mi ating rușinea până când se topește în lumină.
M-am întins pe jos, pe o pătură groasă, ca într-un sanctuar pe care l-am creat doar pentru mine. Fără muzică. Fără scenarii. Doar respirația mea și palmele mele. Am început cu picioarele, încet, urcând spre locul care altădată era interzis. Mi-am spus: Este voie. Este sfânt. Este viață.
Când degetele mele au atins labiile, a apărut o voce în cap: E rușine! Oprește-te! Dar nu am oprit. Am respirat. Și am continuat. Cu lacrimi. Cu fiori. Cu tot ce eram. M-am atins erotic, dar cu blândețe. Ca și cum mi-aș fi spus: Poți să-ți fii mamă, iubită și vindecătoare în același timp.
Și rușinea? S-a transformat. În plăcere. În acceptare. În libertate. Într-o flacără moale care spune: Ești femeie. Și nu e nimic mai frumos decât asta.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir