Procesul Dorinței
Confundăm dorința, dependența și iubirea.
Grefierul se ridică.
„Instanța Psihicului intră în ședință.”
Judecătorul își așază mâinile pe dosar.
Pe copertă scrie un singur cuvânt:
DORINȚA
Ușa se deschide.
Intră o femeie îmbrăcată în roșu.
Nu merge grăbită.
Nu își pleacă privirea.
Dar nici nu zâmbește.
În urma ei rămâne un parfum de amintiri, promisiuni și iubiri neterminate.
Judecătorul o privește.
— „Ești acuzată că ai făcut oamenii să confunde iubirea cu obsesia, apropierea cu dependența și pasiunea cu suferința. Cum te declari?”
Dorința răspunde calm:
— „Nevinovată.”
În sală se aude un murmur.
Judecătorul continuă:
— „Atunci cine este vinovat?”
Dorința ridică privirea.
— „Nu eu. Eu doar arăt ceea ce lipsește.”
Liniștea cade peste întreaga sală.
Primul martor este chemat.
Lipsa.
Intră încet.
Poartă haine rupte și ține în mâini fotografii vechi.
Judecătorul întreabă:
— „Cine ești?”
— „Sunt golul pe care fiecare încearcă să-l umple. Unii cu iubire. Alții cu validare. Alții cu muncă, succes, alcool sau relații care îi rănesc.”
Urmează al doilea martor.
Atașamentul.
Poartă lanțuri fine la încheieturi.
— „De ce oamenii rămân în relații care îi distrug?”
Atașamentul răspunde:
— „Pentru că uneori ceea ce este cunoscut pare mai sigur decât ceea ce este sănătos.”
Sala tace.
Judecătorul notează.
— „Deci nu întotdeauna aleg iubirea?”
— „Nu. Uneori aleg ceea ce le amintește de copilărie.”
În acel moment, Dorința închide ochii.
Știe că adevărul începe să iasă la lumină.
Ultimul martor pășește în față.
Libertatea.
Nu poartă bijuterii.
Nu poartă lanțuri.
Doar o lumină liniștită în privire.
Judecătorul întreabă:
— „Ce este dorința atunci când nu mai este condusă de frică?”
Libertatea răspunde:
— „Este alegerea de a iubi fără să te pierzi pe tine.”
Toți rămân în tăcere.
Judecătorul ridică verdictul.
— „Instanța hotărăște că Dorința nu este vinovată.”
Face o pauză.
— „Vinovată este rana care a învățat omul să creadă că trebuie să sufere pentru a merita iubirea.”
Ciocanul lovește masa.
Ecoul răsună în întreaga sală.
Iar Dorința pleacă.
Nu învinsă.
Ci eliberată de acuzațiile care nu i-au aparținut niciodată.
La ieșire se oprește pentru o clipă.
Se întoarce spre cititor și șoptește:
„Nu te întreba doar pe cine dorești.
Întreabă-te și ce rană din tine speră că va fi vindecată prin acea persoană.
Acolo începe adevărul.”
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir