Paradisul nu este departe. Paradisul este atenția.
Paradisul nu este în destinație, ci în felul în care privești lumea.
Ni s-a vândut ideea că paradisul are întotdeauna un bilet de avion.
Că trebuie să zbori peste mări și țări, să faci fotografia perfectă într-un hamac suspendat între doi palmieri, cu apa turcoaz în spate și cocktailul în mână. Că fericirea este o destinație, iar extazul un loc de pe hartă.
Și, în timp ce visăm la Bali, trecem nepăsători pe lângă salcia care și-a lăsat ramurile peste noi ca și cum ar fi vrut să ne mângâie.
Poate că paradisul nu este un loc.
Poate că este o stare de prezență.
Energia sexuală nu înseamnă doar dorință pentru un alt om. În psihanaliză, libido-ul este energia care ne împinge către viață, către creație, către curiozitate, către întâlnirea cu lumea. Este impulsul care spune „vreau să trăiesc”, înainte să spună „vreau să iubesc”.
De aceea, aceeași energie care te face să săruți poate să te facă și să privești cu uimire un fluture.
Să observi un gândac grăbit traversând cărarea.
Să urmărești un vierme care afânează pământul fără să știe că pregătește viața altor plante.
Să privești floarea-soarelui și să înțelegi că și ea caută lumina în fiecare zi, fără să obosească.
Să simți iarba sub tălpi ca pe o atingere.
Toate acestea sunt forme ale aceleiași energii.
Când treci pe lângă o salcie aplecată și nu o vezi pentru că mintea ta este deja în Bali, nu pierzi doar un copac.
Pierzi întâlnirea cu prezentul.
Iar prezentul este singurul loc în care corpul poate simți cu adevărat.
Erotismul începe înainte de atingere.
Începe în felul în care privești lumea.
În felul în care lumina se strecoară printre frunze și îți schimbă respirația.
În felul în care vântul îți atinge pielea și, pentru o clipă, ai impresia că natura te recunoaște.
Poate că adevărata sărăcie nu este lipsa banilor.
Poate că este lipsa atenției.
Pentru că omul care nu mai poate vedea frumusețea unui fir de iarbă va continua să alerge după insule exotice, iar când va ajunge acolo va căuta deja următoarea destinație.
Paradisul nu fuge de noi.
Noi fugim de el.
Și, uneori, el ne așteaptă răbdător într-o salcie, într-un fluture sau într-o floare care înflorește fără să știe că nimeni nu s-a oprit să o privească.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir