M-am trezit din fantezie cu pielea caldă și inima plină. Ca după o iubire trăită în vis. Ca după o întâlnire care n-a avut loc în lume, dar a avut loc în mine.
Mi-e clar acum: nu era doar despre el. Era despre mine, despre partea din mine care vrea să fie văzută fără să fie judecată, atinsă fără să fie posedată, dorită fără să fie folosită.
Cu el, în fantezie, am simțit că pot să fiu întreagă. Să fiu și fată, și femeie. Să mă ofer fără să mă pierd. Să primesc fără să mă tem.
E ciudat cât de reală a fost atingerea lui imaginară. Mai reală decât multe atingeri din viața de zi cu zi. Poate pentru că era făcută din prezență. Din intenție. Din emoție nerostită.
Nu știu dacă el simte asta în realitate. Nu știu dacă mă dorește așa cum l-am simțit în mine.
Dar știu că acest spațiu interior, unde fantezia mea îl îmbrățișează, e al meu. Și e sacru.
Acolo sunt iubită fără teamă. Și acolo, poate, se naște o formă de vindecare.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir