Marți, ora inimii

Astăzi a venit tati cu fetele.
Două păpuși vii, cu ochi mari și degete calde, pline de viață și joacă.
Ne-am jucat. M-au ales pe mine ca erou. Eroii în pijamale, o lume magică în care totul e posibil.
Le-am ținut în brațe. Încăpea o lume întreagă între pieptul meu și corpurile lor micuțe.
M-au pupat. Pe obraji, pe suflet.
A fost un dans între copilărie și dor, între instinctul matern și golul rămas nedeslușit în mine.
Aerul era greu, ca un vis uitat pe jumătate, ca o îmbrățișare întreruptă.
La final, ne-am luat rămas bun.
Fetele m-au pupat din nou.
Tati tânjea și el, dar nu a spus nimic. Era un fel de absență prezentă, o privire care cerea fără cuvinte.
Mi-au spus să nu mă spăl niciodată pe obraji. Acolo unde m-au pupat ele.
Parcă îmi binecuvântaseră pielea. Ca o pecete a iubirii pure, dar și a dorului neconsumat.
Mi-am dus degetele acolo, instinctiv.
Să simt, să păstrez, să ancorez.
Să nu uit ce înseamnă să fii dorit, atins, ales.
Și poate, pentru o clipă, completă.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir