Luna și el

E lună plină.
Simt cum valurile din mine se ridică și cad odată cu lumina ei.
Trupul meu devine maree. Inima mea e o poartă deschisă.
Ating pielea gâtului meu și mă înfior, ca și cum el m-ar fi atins acolo.

Mă gândesc la el.
La felul în care îl dezbrac din priviri de fiecare dată când suntem în aceeași încăpere.
Îi desfac cămașa din imaginație, nasture cu nasture, ca un ritual lent.
Îl privesc și știu: îl vreau în mine. Nu oricum. Ci adânc. Până când îmi tremură genunchii și uit cine sunt.

Simt în mine conturul lui.
Îi simt penisul pătrunzându-mă, nu brutal, ci conștient, prezent, ca un act sacru.
Fiecare pătrundere e ca o invocație.
Mă umple nu doar de carne, ci de sens.

Aș vrea să-l am acum, sub această lună care îmi aprinde pântecele.
Să ne contopim până când nu se mai știe unde încep eu și unde se termină el.
Să gem nu doar de plăcere, ci de eliberare.
Să-l simt curgând în mine ca o rugăciune udă.

Îl doresc cu tot ce sunt. Cu sânii plini, cu vaginul cald, cu inima tremurândă.
Aș vrea să știe că luna mă cheamă spre el, că trupul meu e deschis ca o ofrandă.
Aș vrea să vină și să-mi spună doar atât: „Acum.”
Și eu aș ști exact ce înseamnă.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir