Am jucat de la început cu el un joc.
Adevăr sau provocare.
Dar nu ca-n copilărie. Nu cu rușine sau joacă naivă.
Ci cu luciditate și dor.
Ne-am spus adevăruri goale, ca trupurile noastre mai târziu.
Fără perdea. Fără promisiuni.
Doar cu respirația sinceră și carnea expusă.
Fiecare adevăr era o cheie.
Fiecare provocare – o deschidere.
A devenit palpitant, aproape dureros de viu.
Ca și cum fiecare întrebare îmi dezvelea un strat de piele,
și fiecare răspuns mi-l lua.
M-am simțit vie.
Vulnerabilă și curajoasă în același timp.
Curiozitatea lui m-a dezgolit mai adânc decât orice atingere.
Iar când mi-a cerut să-l privesc în ochi
și să-i spun ce îmi doresc cu adevărat,
am tăcut.
Pentru că nu voiam doar trupul lui.
Voiam să-l simt în mine și dincolo de mine.
În vis. În rană. În fantezie.
Jocul ăsta… e oglinda mea.
Și tot ce se aprinde între noi
arde și în mine: dorință, frică, voluptate, rușine, putere.
E psihanaliză pură, cu sufletul expus, cu erotismul ca adevăr.
Și simt că mă învăț pe mine, prin el.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir