Porție din…
Jurnalul meu –Când iubirea se cumpără și adevărul se tratează în tăcere
Data: 19 iulie 2025
Astăzi am auzit o frază care m-a lovit adânc: „Ultima noutate e să mergi la prostituată ca să faci dragoste, pentru că acasă cu soția faci doar sex.”
Am rămas suspendată între revoltă, uimire și... o ciudată recunoaștere. Ce paradox, nu? Ce adevăruri strâmbe și perverse se rostogolesc nestingherit prin realitate, în timp ce adevărurile interioare se ascund rușinate prin colțurile minții, nevizitate decât, uneori, în șoaptele unei ședințe de terapie sau în paginile acestui jurnal.
Cum de a devenit mai „normal” să mergi la o prostituată și să spui că faci dragoste, decât să mergi la psiholog și să spui că te cauți pe tine însuți?
Când bărbatul își dezvăluie dorința de afecțiune și tandrețe în afara căsniciei, căci acolo „se face doar sex”, mecanic, resemnat, el caută, poate, acel loc psihic în care nu e doar un organ, ci un suflet. O relație plătită, dar în care se permite vulnerabilitatea.
Când acasă nu mai poate fi intim, pentru că intimitatea a fost sufocată de roluri, oboseală, așteptări sau frici, el fuge într-un spațiu permisiv, unde nu trebuie să fie soț, tată, model, ci doar un bărbat care are voie să simtă.
Și atunci… psihologul devine cel mai periculos interlocutor, pentru că acolo nu plătești pentru o iluzie de iubire, ci pentru adevăr. Pentru confruntare. Pentru întrebările care dor și dezgolesc.
Cum de a devenit o formă de „nebunie” să vrei să vorbești cu un psiholog despre dorințele tale, despre goluri, despre fantezii care nu se aliniază cu normele? Cum de e considerat „ciudat” să spui: Simt că am nevoie de mai mult. Simt că am murit emoțional în relația mea. Simt că mi-e dor să fiu dorit.?
Dar dacă spui că te-ai dus la o prostituată... societatea ridică din umeri. E „normal”. E bărbătesc. E în regulă.
Poate pentru că acolo nu e nimic de vindecat, ci doar de consumat. Nu e niciun pericol real, doar o înscenare erotică în care nimeni nu se transformă.
La psiholog, în schimb, te întorci din oglindă altul. Și asta sperie.
Poate lumea preferă relațiile sexuale care păstrează masca, în locul iubirii adevărate care presupune căderea ei.
Poate e mai ușor să te simți „iubit” pentru o oră, într-un pat străin, decât să îți recunoști neiubirea în patul de acasă.
Poate e mai simplu să confunzi erotismul cu validarea, decât să accepți că, undeva în tine, e un copil care așteaptă încă să fie văzut, ținut în brațe și înțeles.
Iar când acel copil vrea să vorbească, nu cu o femeie goală, ci cu o prezență vie, empatică, conținătoare, îi spunem că e nebun. Îi închidem gura cu rușine.
Dar poate e timpul să întoarcem logica. Poate să mergi la psiholog este actul erotic suprem al sufletului.
Poate acolo înveți să faci dragoste, nu cu corpul altcuiva, ci cu ceea ce ai uitat să simți în tine.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir