Între gând și frică – jurnalul unei conștiințe care se trezește
Există în mine două femei.
Una care caută. Care sapă. Care nu se teme să pună întrebări incomode, să dezbrace idei până la os, să simtă adevărul chiar și atunci când arde. Ea nu se mulțumește cu răspunsuri primite de-a gata. Vrea să înțeleagă lumea… și mai ales să se înțeleagă pe sine. În ea, gândirea nu este doar un proces cognitiv, este un act intim, aproape erotic. O atingere între minte și realitate.
Și mai există cealaltă… cea care a învățat să tacă. Să repete. Să se conformeze. Nu pentru că nu poate gândi, ci pentru că a simțit, cândva, că a gândi diferit doare. Că adevărul te poate izola. Că autenticitatea nu este întotdeauna binevenită.
Între ele două există o tensiune… ca între dorință și frică.
Pentru că, în profunzime, nu lipsa informației mă oprește. Niciodată nu a fost asta. Am avut acces la idei, la cunoaștere, la sensuri. Dar frica… frica de a merge pe un drum care nu e bătătorit… frica de a fi văzută diferit… frica de a mă vedea eu însămi fără măști, aceasta este cea care mă ține uneori pe loc.
Și totuși, există ceva în mine care nu acceptă stagnarea.
Un impuls cald, viu, care mă împinge să gândesc, să simt, să explorez. Ca o energie erotică subtilă, care nu ține doar de corp, ci de curiozitate, de dorința de a penetra sensurile lumii, de a mă contopi cu adevărul, nu doar de a-l privi de la distanță.
Poate că asta înseamnă, de fapt, să aleg prima categorie.
Nu doar să înțelegi lumea… ci să o trăiești conștient, cu riscul de a fi diferită.
Iar întrebarea „Tu din care categorie faci parte?” nu mai e adresată altora.
E o invitație… pe care mi-o fac mie, în fiecare zi.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir