Există ceva profund erotic în ideea de a fi privită fără a fi cunoscută.
Să stai în fața cuiva, să-i simți privirea alunecând peste tine, să-i observi curiozitatea, să-i lași impresia că a descoperit ceva, deși ceea ce vede este doar suprafața pe care ai ales să i-o arăți.
Este un joc de putere.
Nu neapărat unul sexual, ci unul al accesului.
Cine are voie să intre? Cine primește o cheie? Cine ajunge la camera în care nu mai există replici pregătite?
Seducția nu înseamnă întotdeauna să te dezvălui. Uneori înseamnă să știi exact cât să ascunzi.
Dar există o diferență între mister și dispariție.
Misterul presupune că există cineva în spatele ușii.
Dispariția înseamnă că, după ce ai deschis toate ușile pentru ceilalți, descoperi că nu mai știi unde locuiești tu.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir

