Iertarea este cea mai intimă formă de dezbrăcare
Nu îți ceri voie să pleci. Pur și simplu încetezi să mai rămâi.
Există oameni care îți ating trupul și nu ajung niciodată la suflet. Și există oameni care îți ating sufletul atât de profund, încât trupul continuă să îi caute mult timp după ce au dispărut.
Dar adevărata eliberare începe atunci când încetezi să mai confunzi dorul cu iubirea și durerea cu destinul.
Iartă.
Nu pentru că celălalt a meritat. Ci pentru că tu meriți să nu mai porți în tine urmele unei lupte care s-a încheiat.
Iartă-l pentru ceea ce nu a putut fi.
Iartă-te pentru ceea ce ai sperat.
Iartă femeia care a așteptat, care a plâns, care s-a agățat de promisiuni, care și-a imaginat finaluri diferite.
Privește-te fără rușine.
Acolo unde ai crezut că ești frântă, poate doar te nășteai din nou.
Nu există gest mai senzual decât acela în care o femeie își recuperează propria inimă. Nu există atingere mai profundă decât aceea prin care își mângâie propriile răni fără să le mai ascundă.
În ziua în care te ierți, încetezi să mai cauți validare în ochii celui care te-a făcut să te îndoiești de propria lumină.
Și atunci înțelegi...
Că iubirea adevărată nu te cere să te abandonezi.
Te invită să te întâlnești cu tine.
Iar când te întâlnești cu tine, nu mai ai nimic de demonstrat nimănui.
Ai doar de trăit.
Cu pielea curată de trecut.
Cu sufletul gol de vină.
Și cu inima suficient de liberă încât, atunci când va iubi din nou, să o facă din abundență, nu din lipsă.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir