Foamea de a fi
Există o formă de gol care nu are legătură cu lipsa unui om.
Nu e dor de un trup. Nu e nici măcar dor de iubire.
Este o foame mai veche.
O foame care apare noaptea, în liniște, când corpul tace, dar sufletul începe să se zvârcolească. O neliniște aproape senzuală, ca o atingere invizibilă pe interiorul pielii. Ca și cum ceva din mine își amintește ceva ce mintea nu poate traduce.
Și atunci mă întreb:
De unde vin?
Nu biologic. Asta e explicația simplă.
Ci de unde vine această conștiință care mă privește din spatele ochilor mei? Cine era această parte din mine înainte să primească un nume, un corp, o istorie?
Poate că erotismul cel mai profund nu este despre sex.
Poate este despre dorința de întoarcere.
Freud ar fi spus că în noi coexistă impulsul vieții și impulsul întoarcerii către liniștea originară. Eros și Thanatos dansând unul în jurul celuilalt, ca doi iubiți toxici care nu se pot părăsi.
Și poate de aceea uneori dorim fuziunea.
Cu un om.
Cu Dumnezeu.
Cu tăcerea.
Cu uterul simbolic al unui „acasă” pe care nu ni-l amintim, dar îl căutăm compulsiv.
De ce ne naștem?
Ce căutăm aici?
De ce simțim uneori că suntem doar turiști într-un corp care expiră?
Există seri în care simt că viața însăși mă seduce și mă respinge simultan. Îmi oferă frumusețe, un miros, o privire, pielea atinsă de lumină, iar apoi îmi amintește că totul este temporar.
Poate de aceea erotismul și anxietatea existențială seamănă atât de mult.
Ambele cresc pulsul.
Ambele provoacă abandon.
Ambele te pun față în față cu necunoscutul.
Poate întrebările nu există pentru a primi răspuns.
Poate ele există ca să ne țină vii.
Pentru că omul care nu mai întreabă a murit puțin.
Sau poate ne temem de răspuns pentru că, dacă am ști exact scopul, am pierde libertatea de a-l inventa.
Poate scopul nu este descoperit.
Poate este creat.
Iar dacă așa stau lucrurile, atunci această foame, această neliniște, această „gulicină” interioară (acea mâncărime a sufletului care cere sens) nu este o boală.
Este dovada că încă sunt vie.
Că încă doresc.
Că încă mă caut.
Și poate că cea mai erotică relație pe care o voi avea vreodată nu va fi cu un bărbat.
Ci cu misterul propriei mele existențe.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir