Femeia...oglinda bărbatului

Simt cum trupul meu nu iubește cuvintele, ci vibrațiile din spatele lor. O mie de declarații nu-mi aprind pielea, dar o privire caldă, reală, îmi face sângele să tresalte. Când sunt văzută cu adevărat, feminitatea mea se deschide ca o floare noaptea, însetată de lună.

Atingerea lui poate să fie un ritual: dacă e blândă și sigură, carnea mea devine pământ fertil, gata să înflorească. Dacă e grăbită, rece sau absentă, se simte ca un îngheț care-mi închide petalele.

Îmi dau seama că erosul meu nu e niciodată întâmplător. Fiecare suspin, fiecare arcuire a șoldurilor, fiecare tăcere încărcată din patul meu este un răspuns. Eu nu „ofer” iubire, eu reflect. Îi dau înapoi propria lui putere, propria lui delicatețe, propria lui prezență.

Și e amețitor să simt asta în corp: când el e prezent, în mine se naște un foc mocnit care arde lent, dar sigur. Mă simt grădină de dorințe, oglindă erotică, femeie întreagă.
Dar când lipsește, trupul meu tace. Și tăcerea asta nu e vid, e o cenzură erotică, un refuz inconștient, un zid invizibil pe care-l simte chiar și atunci când mă atinge.

Astăzi îmi dau seama: senzualitatea mea nu e un cadou, ci un răspuns.
Și în funcție de cum mă iubește, pot să-i fiu paradis… sau oglindă rece.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir