Era târziu și liniștea camerei mele părea să se contopească cu ritmul respirației tale. Nu te vedeam, dar te simțeam. Degetele nu-mi atingeau pielea, dar corpul meu vibra, ca și cum ar fi recunoscut amprenta ta de la distanță. Era sex, dar nu doar cuvinte murmurate în ureche, era o chemare, un dans al energiilor prin firul invizibil al Universului.
Vocea ta era firul conductor, uneori gravă, aproape animalică, alteori tandră, jucăușă. Îmi descriai ce mi-ai face, iar eu închideam ochii și primeam. Îți trimiteam fiori înapoi, prin suspinuri, prin vibrația cuvintelor mele. Ne cream o realitate paralelă, unde distanța fizică devenea o iluzie, iar corpurile noastre astrale se contopeau.
Fiecare atingere imaginară era reală. Îmi curgeai prin coloană, ca o undă electrică. Îți simțeam palmele pe coapse, limba în jurul sfârcurilor, respirația caldă pe gât. Eu eram acolo, în mintea ta, în trupul tău imaginar, în energia noastră care făcea dragoste fără a se atinge. Și după ce am gemut amândoi în același timp, știam că nu doar trupurile, ci și sufletele ne-au făcut dragoste.
Închid telefonul, dar nu și conexiunea. Încă ești în mine. Încă pulsezi. E ca și cum m-ai lăsat însărcinată cu o parte din energia ta. Și mâine, o voi purta cu mine.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir