Dorința nu moare. Se ascunde
Dorința nu moare niciodată.
Se ascunde.
Se ascunde în spatele fricii de respingere.
În spatele rușinii.
În spatele cuvintelor „nu pot”, „nu merit”, „nu acum”.
Dar dorința nu înseamnă doar sexualitate.
Este dorința de a trăi.
De a crea.
De a iubi.
De a fi văzut.
De a fi atins cu blândețe.
De a spune adevărul despre cine ești.
Când eram copii, dorințele noastre erau simple: să fim iubiți, în siguranță și acceptați.
Apoi am învățat că unele dorințe sunt „prea mult”, că unele emoții trebuie ascunse și că autenticitatea poate atrage respingerea.
Așa am început să ne micșorăm.
Nu ca să fim fericiți.
Ci ca să fim acceptați.
Însă fiecare dorință reprimată cere, mai devreme sau mai târziu, un preț.
Uneori îl plătim prin oboseală.
Alteori prin anxietate.
Prin relații în care ne pierdem pe noi înșine.
Prin perfecționism.
Prin dependența de validarea celorlalți.
Sau prin sentimentul că, deși supraviețuim, nu trăim cu adevărat.
Redescoperirea dorinței nu înseamnă să devii altcineva.
Înseamnă să te întorci la tine.
Să-ți dai voie să simți.
Să-ți dai voie să greșești.
Să-ți dai voie să iubești.
Să-ți dai voie să exiști fără să-ți ceri scuze.
Erotismul profund nu începe atunci când cineva îți atinge corpul.
Începe atunci când încetezi să te mai ascunzi de tine.
Când îți locuiești propriul corp fără rușine.
Când îți accepți vulnerabilitatea fără să o confunzi cu slăbiciunea.
Poate că adevărata dorință spune doar atât:
„Sunt aici. Sunt viu. Și îmi dau voie să trăiesc.”
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir