Astăzi, am simțit din nou cum dorința mă copleșește, ca o furtună ce răvășește tot ce atinge. Mă simt pierdută în ea, dar nu pot și nici nu vreau să ies. Este o dorință nebună, care nu mai cunoaște măsură. De fiecare dată când mă gândesc la acea iubire, nu simt doar plăcere, ci și o durere adâncă, ca o rană care nu vrea să se vindece.
Căutarea e neîntreruptă, e ca o flacără ce nu se stinge niciodată, chiar și când te simți ars. În fiecare moment în care gândul îmi fuge spre acea iubire, simt că mă împart în două, o parte din mine vrea să cedeze, să își abandoneze fricile, iar cealaltă parte mă împinge să rămân între limitele rațiunii.
Dorința aceasta mă face vulnerabilă, dar, în același timp, o iubire ca asta te învață cum să suferi, dar și cum să îți simți cu adevărat intensitatea vieții. Aș vrea să mă predau complet, dar mă tem. Durerea aceasta nu e doar în trup, ci și în minte, în suflet. E un amestec de fior și chin, și, chiar dacă uneori aș vrea să fug, sunt prinsă într-o capcană dulce-amară, pe care doar iubirea o poate înțelege.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir