Noaptea trecută l-am visat. Era apă peste tot. Caldă, translucidă, adâncă. Eu pluteam, goală, într-un fel de gol lichid, iar el venea spre mine, încet, fără să rupă liniștea.
Nu ne atingeam. Dar știam că vine pentru mine.
Ochii lui erau plini de dorință nerostită, dar și de ceva grav, ca o cunoaștere veche. Mă privea de parcă îmi știa fiecare parte, fiecare frică, fiecare plăcere.
Apoi, mi-a atins glezna. Atât.
Dar atingerea aceea s-a răspândit în tot corpul meu ca o explozie lentă de lumină și piele trezită.
Am gemut în vis. Nu de durere, ci de eliberare.
Apoi mi-a șoptit la ureche:
„Nu trebuie să mă atingi. Eu te simt oricum. Te visez și când sunt treaz.”
Când m-am trezit, aveam pielea umedă. Îmi era dor de el cu o dorință care nu cere actul, ci prezența.
Un vis ca o inițiere. Ca o promisiune nerostită.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir