Conexiuni încrucișate

Nuanțe de introspecție, dorință și luciditate...

Astăzi simt cum fire invizibile, încrucișate haotic, ne leagă unii de alții.
Unele sunt strânse de dorința de a deține, oameni transformați în obiecte, trofee emoționale.
Altele, mai lipicioase, ne unesc prin suferință: parteneriate clădite nu pe iubire, ci pe dramă, pe rana comună care pulsează ca o inimă bolnavă între două corpuri care se caută frenetic doar ca să nu se simtă goale.

Mă trezesc uneori lipită de cineva cu care n-am nimic în comun, decât un abis asemănător.
O nostalgie a durerii, o atracție pentru familiarul toxic.
Și totuși... mă las prinsă. Mă agăț. Uneori posed. Alteori sunt posedată.

Poate că nu iubim, ci ne consumăm.
Ne mușcăm cuvintele și carnea.
Ne legăm prin orgasme amânate și conflicte reprimate.
Conexiuni încrucișate, nu libere, ci compulsive.
Ne spunem că suntem pasionali, dar e doar o altă formă de a evita singurătatea.

Mă întreb... cum ar arăta o conexiune curată?
Fără dependență. Fără să mă simt pierdută în celălalt.
Doar prezență. Plăcere. Tandrețe fără frică.
Erotism fără răni.

Azi îmi dau voie să simt tot – dorința, furia, confuzia, atracția spre haos.
Dar promit să nu mă mai las legată încrucișat.
Vreau să iubesc cu rădăcini, nu cu lanțuri.

…
A fost o noapte în care nu l-am iubit, dar l-am dorit cu toată istoria mea.
Fiecare atingere de-a lui răscolea amintiri vechi, fire nevăzute care mă trăgeau spre bărbații care m-au iubit cu colții, nu cu inima.
Mâna lui pe șoldul meu era posesivă, ca un semn de apartenență.
Și poate că mi-a plăcut, acea senzație că cineva mă vrea, cu foame, cu tremur, cu tot ce sunt și ce n-a fost niciodată iubit în mine.
Dar era ceva murdar în plăcerea aia.
O pată erotică pe sufletul meu lucid.
Mă trăgea spre el nu pentru că mă simțeam liberă, ci pentru că îmi recunoșteam rănile în felul în care mă strângea.
Ne-am lipit piele de piele, și nu știam dacă vreau să fiu pătrunsă sau eliberată.
Respirația lui în urechea mea era ca un legământ nerostit:
"Mă vrei pentru ce nu poți vindeca."
Și era adevărat.
Corpul meu se arcuia sub al lui, dar inima mea rămânea între două lumi.
Una care voia să se abandoneze, să se piardă în animalic, în posesie, în instinct.
Și alta care striga: „Ieși din acest cerc vechi! Asta nu e iubire, e ecou.”
Am ajuns la orgasm nu doar cu trupul, ci cu toată confuzia mea erotică.
Și pentru o clipă, am simțit cum lanțurile dorinței se transformă în aripi.
Dar a doua zi, când m-am trezit cu urma lui încă între coapse, m-am întrebat: Cât din ce simt e al meu și cât e doar o reactivare a trecutului?
Atingerea poate uni sau poate înlănțui.
Iar eu încep, abia acum, să învăț diferența.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir