Astăzi nu m-am murdărit. Astăzi m-am spălat pe dinăuntru.
Cafeaua s-a vărsat pe mine.
Și, surprinzător, nu m-am enervat.
Am zâmbit.
Apoi am râs.
Și, pentru o clipă, am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult.
Ca un duș cald de vară.
Nu pe piele.
În suflet.
M-am uitat la rochia mea și, pentru prima dată, nu am văzut o pată.
Am văzut dovada că sunt aici.
Vie.
Prezentă.
Respirând.
Afară era soare.
O lumină atât de simplă și, totuși, atât de vindecătoare.
Parcă întreaga lume îmi spunea că nu toate lucrurile trebuie controlate.
Unele trebuie doar trăite.
Din perspectivă psihanalitică, există momente în care nu evenimentul ne transformă, ci felul în care alegem să-l primim.
Altădată poate m-aș fi criticat.
M-aș fi grăbit să șterg pata.
Aș fi spus că sunt neatentă.
Astăzi n-am făcut nimic din toate acestea.
Am râs.
Și poate că exact acolo s-a produs schimbarea.
În terapia orientată spre energia sexuală, energia vitală nu înseamnă doar dorință.
Ea este capacitatea de a spune „da” vieții, chiar și atunci când viața nu este perfectă.
Este puterea de a transforma un accident într-o amintire.
O pată într-o poveste.
Un moment obișnuit într-o renaștere tăcută.
Astăzi nu am simțit că pierd ceva.
Am simțit că am recuperat ceva.
Pe mine.
Poate că, fără să-mi dau seama, am făcut curățenie în casa sufletului meu.
Am aerisit camere în care țineam frica.
Am deschis ferestre pe care le țineam închise de prea mult timp.
Am șters praful de pe bucurii pe care le tot amânam.
Și, când am ieșit din această casă interioară, am descoperit că lumina era deja acolo.
Poate că nu soarele s-a schimbat.
Poate că eu am ridicat, în sfârșit, perdelele.
Astăzi nu este importantă doar pentru că am băut o cafea.
Poate că este importantă pentru că am ales să nu mă mai pedepsesc pentru un accident.
Pentru că am înțeles că viața nu se măsoară în haine curate, în planuri perfecte sau în zile fără greșeli.
Viața se măsoară în clipele în care sufletul respiră fără să se apere.
Iar astăzi, pentru prima dată după mult timp, sufletul meu nu s-a mai ascuns.
A zâmbit.
Și, odată cu el, am zâmbit și eu.
Poate că adevărata vindecare nu face zgomot.
Poate că are miros de cafea, căldura unui soare de vară și liniștea unei femei care, în sfârșit, se simte acasă în propria ei inimă.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir