Arhetipuri și polarități

Pe cine iubesc când mă iubește?

Când el mă atinge, uneori nu mai știu cine e. Sau poate că știu prea bine, dar nu ca bărbatul din fața mea, ci ca întruchiparea unor energii care îl depășesc. Îl simt ca pe o sumă de arhetipuri care se mișcă prin el, prin gesturi, prin priviri, prin felul în care mă penetrează sau mă ține în brațe după. Fiecare moment intim pare să aducă în față o altă fațetă din el. Și din mine.
Când e Amantul, devine fluid, senzual, atent. Îmi cunoaște corpul fără să-l fi studiat. Îi știe gustul și forma ca pe un poem pe care l-a citit de o mie de ori, dar încă îl recitește cu uimire. Mă atinge fără să grăbească nimic, ca și cum ar dansa cu dorința mea. În acest rol, îmi topește fricile. Nu mă forțează, mă trezește. Cu o mână pe șold și cealaltă pe suflet.
Când e Războinicul, mă ia. Nu întreabă, nu cere. Îi simt forța ca pe o spadă dreaptă, nu dureroasă, ci limpede. Mă ia pentru că mă vrea, și eu îl las pentru că vreau să mă simt aleasă. Aici, e despre instinct, despre acel moment în care animalicul din noi se întâlnește fără rușine. Îi văd mușchii tensionați, îi aud respirația și știu: e aici ca să ardă și să lase cenușă din tot ce nu e autentic.
Când e Regele, totul se așază. Nu e impuls, e direcție. Mă privește în ochi în timp ce mă pătrunde, ca și cum ar spune: „te văd, te recunosc, te revendic.” Nu din dominare, ci din înțelepciune. Sexul cu Regele e rar și adânc. E mai puțin despre orgasme și mai mult despre loialitate, despre acel sentiment că trupurile noastre construiesc un regat împreună, o lume care nu există decât între cearșafuri și vise.
Și da, există și Umbra. Când apare, e crud, neșlefuit, poate chiar înfricoșător. Dar nu fug. Pentru că în acea energie brută și instinctuală, găsesc o forță care, dacă e primită cu conștiență, vindecă. Umbra lui nu vrea să mă rănească. Vrea să mă atingă acolo unde și eu am umbra mea. Uneori, sexul devine un ritual de purificare prin întuneric, mă las dusă, știind că la capătul acelui tunel voi ieși mai vie, mai clară, mai femeie.
Și atunci mă întreb: pe cine iubesc când mă iubește? Pe el, da. Dar și pe Războinicul, pe Regele, pe Amantul, pe copilul din Umbra lui. Iubesc dansul lor, care mă modelează, mă atinge, mă trezește. Și poate, în fiecare act de iubire, nu ne întâlnim doar ca oameni... ci ca părți dintr-un mit viu, scris cu piele, sânge și suflet.

A ta în cuvinte,

Anastasia Mir