Amânarea. Arta de a trăi mereu „mai târziu”
De multe zile îmi spun că o să mă opresc să-mi iau cafeaua care îmi place. Știu unde este. Știu gustul ei. Știu chiar și bucuria pe care mi-ar aduce-o. Și totuși trec pe lângă ea.
“Mâine.”
Un cuvânt atât de mic și atât de periculos.
Nu doar cafeaua o amânăm.
Amânăm facultatea. Amânăm telefonul pe care trebuie să-l dăm. Amânăm iertarea. Amânăm despărțirea. Amânăm începutul unei relații. Amânăm să ne îmbrăcăm în rochia aceea care ne face să ne simțim vii. Amânăm să purtăm lenjeria pe care am cumpărat-o pentru “o ocazie specială”. Amânăm să ne atingem sufletul. Amânăm să ne iubim corpul. Amânăm viața.
Și, fără să observăm, ajungem să locuim într-un timp care nu există.
Psihanalitic vorbind, amânarea este rareori despre activitatea în sine. Nu cafeaua este problema. Nu rochia. Nu iubirea. Nu facultatea.
Este întâlnirea cu ceea ce se trezește în noi odată cu acel gest.
Pentru că fiecare alegere spune: “Sunt pregătit să exist acum.”
Iar asta sperie.
Uneori amânăm pentru că ne este frică de eșec.
Alteori, paradoxal, ne este frică de succes.
Pentru că succesul schimbă identitatea. Nu mai poți rămâne omul care doar visează. Devii omul care trăiește.
Și asta înseamnă responsabilitate.
În terapia orientată spre energia sexuală, observ adesea că amânarea este o energie blocată.
Energia sexuală nu înseamnă doar atracție sau dorință. Ea este impulsul vital care ne împinge spre viață, spre creație, spre apropiere, spre explorare, spre plăcerea de a exista.
Când această energie curge liber, omul nu doar gândește.
Acționează.
Intră în cafenea.
Trimite mesajul.
Face programarea la medic.
Îmbracă rochia.
Își spune adevărul.
Iubește.
Când energia este blocată de rușine, vinovăție, frică sau răni vechi, corpul începe să amâne.
Nu pentru că este leneș.
Ci pentru că încearcă să se protejeze.
Există o întrebare pe care merită să ne-o punem de fiecare dată când spunem „mai târziu”:
Ce simt că s-ar întâmpla dacă aș face acest lucru chiar acum?
Răspunsul nu este niciodată despre cafea.
Este despre noi.
Poate că, în ziua în care îți vei cumpăra cafeaua aceea fără niciun motiv, vei descoperi că nu cafeaua îți lipsea.
Îți lipsea permisiunea de a-ți oferi bucurie fără să o justifici.
Poate că, în ziua în care vei îmbrăca cea mai frumoasă rochie doar pentru tine, vei înțelege că feminitatea nu are nevoie de spectatori.
Poate că, în ziua în care nu vei mai amâna iubirea, vei descoperi că cel mai greu pas nu era spre celălalt.
Era spre tine.
Viața nu se pierde doar prin greșeli.
Se pierde și prin amânări.
Puțin câte puțin.
Zi după zi.
Până când, într-o dimineață, ne trezim întrebându-ne unde au dispărut anii.
Adevărata vindecare începe în clipa în care încetăm să mai spunem „cândva” și alegem un cuvânt infinit mai viu:
Astăzi.
A ta în cuvinte,
Anastasia Mir